Reacţii în urma conferinţei din 30 octombrie

           Mi s-a părut un bun prilej de a descoperi arta cititului, cartea şi lecții ale vieţii venind de la mari artişti, cum ar fi Ioana Pârvulescu, pe care o admir, mai ales pentru că a fost şagunistă şi pentru ce a scris. Mi-a plăcut foarte mult să ascult sfaturi de la aceşti profesioniști, să aflu viziunea lor, a celor care ştiu ce înseamnă această profesie, această meserie de a trăi – cum au spus. Organizarea a fost bună. A existat suficientă publicitate pentru eveniment. Informarea a fost făcută foarte bine. Am aflat despre eveniment prin diverse medii: de la profesori, din pliantele distribuite, din promovarea evenimentului pe Internet. Sfatul meu e să continuaţi, să fiţi la fel de eficienţi, la fel de buni în ceea ce faceţi, pentru ca, în viitor, să fie conferinţele la fel de bune ca şi cea de acum. Deci, să nu vă opriţi şi să continuaţi spre excelenţă. Din păcate, şi nu-mi place să admit acest lucru, cunosc foarte puţine personalităţi contemporane. Poate n-am fost destul de interesată. Dar, mi-ar plăcea să vină Mircea Cărtărescu,  aş dori să mai vină din nou domnul Andrei  Pleșu  – pentru că n-am putut ajunge atunci să-l văd şi am auzit că a fost o conferinţă reuşită, mi-aş dori să vină Simona Popescu.

Maria Stoia, clasa a XI-a F


                Această conferinţă mi-a plăcut. Am remarcat că a fost bine organizat. Mă bucur că în acest fel elevii îşi pot antrena mintea, îşi pot găsi modele demne de urmat. Mi-ar fi plăcut ca atât voi, cei responsabili cu organizarea, cât şi invitaţii să fi interacţionat mai mult cu publicul.  Ar trebui invitati şi scriitori braşoveni. Sunt şi liiceni care scriu, cum ar fi Iulia Matieş, şi oameni în vârstă care scriu, cum ar fi domnul profesor Nicolae Sebeşan. Mă gândesc că ar fi bine să îl cunoaşteti, cât mai este în viaţă.

Irina Dumitrache, studentă, anul II, Universitatea Transilvania


                  Pentru mine este al doilea eveniment din seria „Conferințele Șaguna” la care particip și cred că este o oportunitate fantastică de a face cunoștință cu scriitori memorabili.
Mi-aș dori pe viitor să se numere printre invitați următorii: Saviana Stănescu, Denisa Comănescu, Bogdan Ghiu, Herta Müller.

Prof. Andreea Bell, C.N. “Andrei Şaguna”


               Mi s-a părut foarte bună. În sensul ca cei doi invitați nu s-au îndepărtat de la temă. Ne-au dat niște sfaturi sau recomandări, după cum spunea Ioana Pârvulescu, foarte bune și de care consider că trebuie să ținem cont. Comunicarea cu publicul mi s-a părut  foarte bună, cel puțin mie mi-a fost transmis mesajul foarte bine,  și după cum am observant și celorlalți din sală. A fost o atmosferă foarte plăcută și degajată, a fost mai mult ca o discuție liberă. Nu pot să dau acum sugestii fără să mă gândesc. Nu vreau să spun lucruri care nu au sens pentru că a ieșit foarte bine! De mult m-am gândit că Mircea Cărtărescu ar fi un invitat mai mult decât interesant.

Alina Miron, elevă în clasa a XI-a E la C.N. “Andrei Şaguna”


              Mi s-a părut foarte interesantă! A fost o ocazie unică să îi întâlnesc pe acești scriitori… nu cred că se va mai întampla vreodată.Nu. Totul mi s-a părut foarte bine organizat. Invitații din lumea literaturii mi se par foarte potriviți, deoarece au altă capacitate de a argumenta, de a-și exprima ideile și opinile.

Invitat


                  În primul rând, am venit aici ca să-l ascult pe Jan Koneffke, pentru că i-am citit cartea, care m-a impresionat  foarte  mult  şi voiam să aflu mai multe despre el, despre personaje şi ce l-a făcut pe el să scrie. Pe Ioana Pârvulescu o ştiam anul trecut, pentru că am asistat şi la cealaltă conferinţă, de anul trecut şi m-a lăsat fascinată de modul ei de a pune întrebările, de a-i include pe cei intervievaţi  şi mi-a plăcut foarte mult! Poveştile… Are un fel de a scrie cu un impact foarte puternic. Prin acţiunea pe care a scris-o, a inserat foarte inteligent o mulţime de poveşti  care seamănă  cu 1001 de nopţi, şi asta mi-a plăcut foarte mult! Mi-ar plăcea să o văd din nou pe Ioana Pârvulescu şi… pe Herta Muller.

Invitat

Poezia vie

Pentru a putea citi interviurile cu invitații evenimentului de miercuri, 23 octombrie 2013, Adrian Lăcătuș și Andrei Bodiu, accesați secțiunea Interviuri din bara de meniu.
Nu uitați:
Vă așteptăm mâine, 30 octombrie 2013, la ora 18:30, la o altă conferință deschisă publicului brașovean pe tema Literatură și cărți, susținută de Jan Koneffke, Vlad Zografi și Ioana Pârvulescu.
Locația: Sala Festivă a Colegiului Național Andrei Şaguna