Biografie Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof, interpret și scriitor român.

Studiile si cariera:

  • 1960-1965 – Facultatea de Filozofie a Universității BucureștiPhotograph_of_Gabriel_Liiceanu
  • 1968-1973 – Facultatea de Limbi Clasice a Universității București
  • 1976 – Doctorat în Filozofie la Universitatea București
  • 1982-1984 – Bursier al Fundației Alexander von Humboldt
  • din 1990 – Director al Editurii Humanitas.
  • din 1992 – Profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București
  • Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social
  • Membru în consiliul științific al New Europe College (1997-2005)
  • Președinte al Asociației Editorilor din România (1999-2006)
  • Premiul Uniunii Scriitorilor (1983) pentru Jurnalul de la Păltiniș
  • Marele Premiu al Uniunii Cineaștilor din România (ex-aequo, 1992)
  • Premiul „Cartea anului“, 2002, acordat de revista „România literară“ pentru Ușa interzisă

Continue reading

NU RATA!

Vineri, 28 octombrie, proiectul „Conferinţele Şaguna-Okian” revine cu un nou eveniment cultural dedicat publicului larg. De această dată îl vom avea ca invitat pe filosoful Gabriel Liiceanu, tema propusă fiind  DESPRE FRUMUSEŢEA ASCUNSĂ” – „beethoven într-o seară s-a aşezat la clavir şi a cântat frumos arpegii suitoare uscat” *. Moderator al evenimentului va fi scriitoarea Ioana Pârvulescu.

Conferința va avea loc în Sala Festivă a Colegiului Național “Andrei Șaguna”, de la ora 18.00.

Afis-Liiceanu-50x70_Brasov-v2

 

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs. Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor ’80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă. În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016).
* Mircea Ivănescu – poezia „imagine dintr-o biografie”