Proba D
Apele continentale cuprind apele din interiorul scoarţei terestre (apele subterane) şi cele de la suprafaţă (râuri, fluvii şi lacuri); de asemenea, solul cuprinde, în compoziţia sa, apă. Apele subterane se găsesc situate la diferite adâncimi şi se află situate deasupra unor strate impermeabile (sau greu permeabile), în interiorul unor straturi denumite, prin comparaţie, permeabile. Primul strat, pornind de la suprafaţa terenului, se numeşte strat freatic, iar cele situate mai jos, la adâncimi mai mari, se numesc straturi de adâncime (care cuprind ape de adâncime).
Apele subterane apar la suprafaţă sub forma izvoarelor. Izvoarele pot fi de mai multe feluri, în funcţie de caracteristicile apei subterane şi de modul în care aceasta ajunge la suprafaţă. Cele mai spectaculoase sunt gheizerele, care sunt datorate încălzirii apelor în adâncime; acestea ţâşnesc la suprafaţă intermitent (Fig.1). Alte izvoare apar în regiunile carstice, sub formă continuă sau intermitentă. În unele cazuri, apele de adâncime urcă sub formă arteziană (ape arteziene).
Regiunile deşertice închise (îndeosebi Sahara şi deşerturile australiene) au ape de adâncime (situate uneori la adâncimi sub 1000 m în scoarţă), care reprezintă acumulările produse în urma precipitaţiilor bogate din timpul glaciaţiunii şi imediat după încheierea acesteia.
Reţeaua hidrografică de suprafaţă este formată din râuri şi fluvii. Râurile provin din însumarea mai multor pârâuri, (care sunt sistemele elementare ale reţelei hidrografice). Diferenţa între un râu şi un fluviu este foarte greu de stabilit şi are un pronunţat caracter arbitrar. De exemplu, Tamisa, care este considerat un fluviu, este mult mai scurt decât alte sisteme hidrografice pentru care se utilizează denumirea de râu.
În general, râurile sunt considerate arterele hidrografice mai mici şi fluviile mai mari, fără a exista între ele o limită cantitativă (de lungime sau debit de apă).
comp_a(Adaptat după Manualul de Geografie fizică, clasa a IX-a, Octavian Mândruţ)