Numele de „propoziţie compusă”, provine de la faptul că în structura unei propoziţii compuse se pot pune în evidenţă cel puţin o propoziţie simplă şi cel puţin o constantă logică.[..]
Propoziţiile compuse se obţin aplicând anumite operaţii logice la propoziţiile simple, iar mai precis este vorba de a aplica aceste operaţii la valoarea de adevăr a propoziţiilor simple. De aceea, propoziţiile compuse sunt tratate ca funcţii de adevăr, respectiv valoarea de adevăr a unei propoziţii compuse depinde de valoarea de adevăr a propoziţiilor simple. [...]
În limbile naturale, mecanismul negării este neuniform, respectiv modul de construire a negaţiei unei propoziţii este în funcţie de forma logico-lingvistică pe care propoziţia o are deja.
Astfel, propoziţia negativă „Nu p” este echivalentă, în esenţă, cu „Nu este adevărat că p”, dar în anumite contexte, diferenţa dintre cele două moduri de exprimare este evidentă. [...]
(Adaptat după Manual de Logică şi argumentare, clasa a IX-a, Elena Lupşa, Victor Bratu, Maria Dorina Stoica)