Şaguniştii - Tree-huggers

Publicat în Anunțuri acum 16 ani


Unii oameni n-au admirat niciodată grandoarea munţilor, dar braşoveniipot să facă lucrul acesta chiar şi din incinta propriei locuinţesau a şcolii. Liniştea sufletească pe care ţi-o aduce naturade fiecare dată când îţi întorci privirile către ea păleşteînsă odată cu ignoranţa în continuă creştere aoamenilor care nu mai protejează mediul înconjurător.

Pe19 aprilie 2008, voluntari din mai multe licee şi asociaţii din Braşovs-au adunat în zori de zi în Piaţa Sfatului pentru a desfăşurao acţiune de ecologizare a Tâmpei. Campania a fost organizată deasociaţia montană „Floare de Colţ”, iar la ea au participatşi colegii noştri din clasele a XI-a B şi a IX-a A, coordonaţide doamnele diriginte Constanţa Bordea şi Laura Voinescu.

Împărţiţi în maimulte echipe, am pornit spre tărâmul altădată verde pentru a-ireda culoarea de drept. A fost dureros să ne convingem că într-adevăroamenii pot fi doborâţi de comoditate şi nepăsare, însă amajutat la purificarea acestei zone plini de voie bună, cu sufletele împăcateşi mândri că putem da un exemplu de urmat pentru mulţi alţii.Cu puţin efort depus, am reuşit să facem din aceasta şi uneveniment care să întărească relaţiile dintre noi.

Cu răsuflarea puţin îngreunatăspre final, ne-am bucurat să vedem că motivaţia noastră iniţialăa avut efect şi că am lăsat în urmă un loc mai plăcutatât pentru ursuleţii bruni ce colindă necontenit potecile, câtşi pentru braşovenii care, dornici să respire aer curat, vorputea acum să admire nu numai priveliştea grandioasă a Braşovului,ci şi pădurea cu toate frumuseţile ei.

Emanuela Cepoiu, clasa a XI-aB


Categorii